vineri, 14 ianuarie 2011

fratele meu geaman



Eu si Israel avem multe in comun. Un popor ce a stat in bratul lui Dumnezeu si si-a batut joc de locul pe care il primise in istoria lumii.

Eu am stat in bratul lui Dumnezeu. M-a condus pana acum prin viata asta, chiar daca am crezut ca eu tin fraiele. Am fost martorul plagilor din viata altora. M-a trecut Marea Rosie a necazurilor si mi-a inecat problemele. Mi-a dat turte cu miere cand nu mai mancasem de zile intregi. Mi-a dat speranta cand nici nu mai stiam cum se pronunta aceasta. Mi-a dat prepelite, desi nu aveam nevoie de ele, ci doar pentru ca ii ceream eu. Mi-a dat tot ce aveam nevoie si mai mult decat atat. Si eu nu am facut decat sa-L inlocuiesc pe El cu un vitel de aur. Sau e posibil sa ma fi transformat chiar eu la un moment dat intr-o vita. Si eu am devenit obiectul de inchinare. Eram idolul meu. Doar ca, fara sa stiu, fara sa sper, eram in bratul lui Dumnezeu. Inca sunt in bratul lui Dumnezeu.

Eu si Israel avem multe in comun.

2 comentarii:

Claudiu spunea...

Idolatrizarea universului personal este cel mai periculos lucru. E din ce in ce mai dulce sa fii singur in lumea ta. :)

simgramancri spunea...

da, si cu cat e mai dulce pentru tine, cu atat gustul este mai rau pentru cei din jurul tau... Cu cat tu te transformi intr-o vita, cu atat lumea ta se transforma intr-un grajd. Partea buna este ca Isus se poate naste chiar si intr-un grajd.