sâmbătă, 6 februarie 2010

Gelozia. Pro sau contra?

Intr-o zi un copilas mic a fost luat de mana de tatal lui si au plecat intr-o calatorie. O calatorie pe care copilasul o astepta de mult si in a carei plecare nu mai credea. Insa tatal lui intarziase putin momentul pentru ca dorea sa gaseasca locul ideal pentru petrecerea timpului.

Calatoria a inceput si copilul era captivat de tot ce vedea si de tot ce ii arata tatal sau. Multe lucruri formidabile, pe care copilul nu le mai vazuse, lucruri de care se minuna. Totul era perfect. Copilul se incredea cu totul in tatal lui si spera in reusita calatoriei.

La plecare, tatal a pregatit ceva de mancare sa aiba pe drum, nu cine stie, dar o mancare sanatoasa si hranitoare, insa, dupa cateva zile, copilul a inceput sa devina nemultumit. A inceput sa planga dupa mancarea de acasa. Tatal a incercat sa-l consoleze dar cand a vazut ca nu se intelege cu el, i-a dat sa manance ce-i dorea inimioara. Lucru care a dus la dureri de burta si la varsaturi, fapt ce ar fi trebuit sa-l invete minte pe micul copilas sa nu mai fie lacom.

Dupa alte cateva zile, copilasul nu a mai fost multumit de apa pe care o luasera de acasa. Se invechise si nu mai era nici atat de multa asa ca a dorit apa proaspata. Si tatal i-a cumparat apa proaspata.

Vazand ca baietelul devenise cam nemultumit si se cam revolta impotriva lui, tatal i-a impus niste reguli. Daca vrea sa le respecte, relatia dintre ei ar fi fost buna, daca nu, ar fi avut de suferit multe pedepse pentru momentele cand nu era cuminte. Dar chiar in momentele in care tatal sau vorbea cu el si il invata lucruri bune, copilasul era atent la jucariile lui. Asa ca nu prea a bagat in seama spusele tatalui. Vazand aceasta tatal s-a suparat, dar in urma rugamintilor de iertare ale copilului, tatal s-a induplecat si a mai discutat odata cu el despre regulile pe care trebuia sa le indepliniseaca.

In urmatoarele zile, copilul a alternat momentele in care petrecea timp cu tatal cu momentele in care fugea de langa el. Tatal il cauta mereu atunci cand fugea si incerca sa-l aduca inapoi, sa ii explice ce gresea si cat de rau i-ar fi daca ar pleca definitiv. Erau momente in care tatal era nevoit sa-si pedepseasca copilul, pentru ca acesta nu prea intelegea de bunavoie. Era nevoie uneori de masuri extreme pentru a-l face pe baietel sa inteleaga ce vrea tatal de la el. Si tatal dorea tot timpul sa-i fie bine pruncului.

In timpul calatoriei, tatal l-a invatat foarte multe pe copil. Cum si ce sa manance, cum sa se imbrace, cum sa se poarte cu prietenii lui si cum sa se poarte cu cei care ii gresesc, ce sa faca atunci cand greseste fata de alti oameni sau fata de tatal lui, ce sa faca in fiecare zi si in zilele de sarbatoare si multe alte lucruri extrem de interesante.

In apropierea destinatiei finale, copilul a inceput sa faca mofturi, ca vrea acasa, ca nu ii convine locul in care l-a adus tatal lui, ca e prea mare aglomeratia acolo si ca vor fi copii care se vor lua de el si s-a suparat foarte rau pe tatal sau ca l-a adus pana aici. Vazand asta, tatal l-a lasat o perioada singur, intr-o padurice, fara nici o metoda de a gasi drumul. Dar tatal stia unde e copilul. Se ascundea de el dar il urmarea non stop. Si se ingrijea in fiecare zi de nevoile lui. Si il iubea. Doar ca amana momentul de plecare spre locul in care promisese sa-l duca.

Dupa ce copilul si-a dat seama de ce l-a pedepsit tatal sau, si-a cerut iertare si au pornit impreuna spre locul promis. Numai ca, pe drum, au dat de alti copilasi, care isi bateau joc atat de baietel cat si de tatal sau. Si tatal i-a indepartat repede din calea lor, uneori chiar extrem de violent. Unora nici nu a mai apucat sa le para rau ca s-au purtat atat de rau cu tatal si fiul sau.

In sfarsit, dupa o calatorie mai lunga decat se preconiza, au ajuns amandoi in locul spre care plecasera.

Copilul din poveste este poporul Israel la iesirea din robia Egiptului, in drum spre tara Canaanului, tara promisa, in care curgea lapte si miere. Tatal din poveste este Dumnezeu. Un Dumnezeu gelos, care a facut orice este posibil pentru a se tine de cuvant si a-si duce poporul ales in tara fagaduita. Nu a tinut cont de faptul ca a trebuit sa amane sosirea 40 de ani, ca a trebuit sa scoata din istoria omenirii atatea popoare. Doar ca sa duca poporul evreu in locul pe care i-l promisese.

Si acum stau sa ma gandesc… Gelozia noi o privim ca pe un lucru rau, dar Dumnezeu se autodeclara un Dumnezeu gelos. Cum privim noi aceste evenimente, cum privim aceasta atitudine a lui Dumnezeu fata de poporul sau si fata de celelalte popoare? E bine sa fii gelos sau nu? E bine ca Dumnezeu e gelos in ceea ce te priveste sau nu?

Un comentariu:

augustin spunea...

O poveste tare , mi-a placut sa o citesc , bravo si Dumnezeu sa te binecuvanteze in continuare cu inspiratie !