Cu parinti, fara parinti...

Ora 14. Caldura neasteptat de mare pentru sfarsitul lui martie. Vin de la munca, obosit, doritor sa ajung acasa cat mai repede. Nu am chef decat sa vina autobuzul, sa ocup un loc si sa ajung repede la ai mei, unde ma asteapta o seara frumoasa. Nu sunt singur in statie decat cateva minute. Curand mai vine in statie un baietel. Il cunosc din vedere. Stiu ca este vecinul meu mai mic de la scara alaturata.

Cateva minute de liniste. Fiecare dintre noi asteptam autobuzul. Cel care sparge tacerea este el.

``- Mergeti in Confort City?

- Da.

Nu am chef de vorba. De altfel ce-as putea vorbi cu un pustiulica, care la prima vedere nu pare mai mare de 10 ani. Urmeaza 2-3 minute de liniste.

- Aveti cumva un servetel, ca am ramas fara nici unul?

- Am.

Ii dau un servetel, sulfa nasul, dupa care continui:

- Ai racit?

- Da.

- Pai si de ce te-ai mai dus la scoala? Trebuia sa ramai acasa!

- Tata spune ca pe vremea lui putea sa fie si pe moarte si se ducea la scoala si asa trebuie sa fac si eu. Trebuie sa ajung mai repede acasa, ca sa ajung si la baschet diseara.

- Faci baschet? Foarte bine. O sa cresti un baietel inalt. Iti place?

- Da. E doamna putin cam dura, dar e gratis. Macar isi descarca nervii fara sa dam noi bani. O lua si ea vreo 5-6 milioane pentru asta. Si trebuie sa ajung acasa sa-mi fac si temele. Acum trebuie sa ajung acasa sa fac repede temele si apoi sa fac si suplimentar, dorm un sfert de ora si pe urma plec. Oricum nu imi place sa stau singur acasa. Cand era mama mica spunea ca de-abia astepta sa plece parintii ei de acasa, sa ramana singura, dar mie nu imi place. Imi place sa fiu cu ei acasa. Din pacate ei nu prea stau acasa. Mama munceste pana la 7 seara si vine obosita. Tata are firma si firma nu este din Bucuresti, este din zona Argesului si pleaca mereu pentru cateva zile de acasa. De multe ori pleaca si in weekend. Imi doresc atat de mult sa stea mai mult acasa.

- Spune-i ca simti nevoia sa stai mai mult cu el, sa nu mai plece atat de des.

- I-am spus. Mi-a zis ca nu are cum, ca trebuie sa plece, ca cei de la firma nu se descutrca fara el acolo.

- Si in afara de teme si baschet ce mai faci acasa? Te joci si tu?

- Nu, ca nu am cu cine.

- De ce, parintii tai, in momentele lor libere, nu se joaca deloc cu tine?

- Nu au timp. Mama vine obosita de la munca si imi spune ca nu are chef. Tata cand e acasa si are putin timp liber, se joaca la calculator.

- Pai si nu joci si tu niste jocuri pentru varsta ta: Lumea lui Piticot sau Nu te supara, frate!. Sau sa joci si tu cu tatal tau un sah sau poate carti toti trei?

- Nu. Ii rog de cateva luni sa joace si cu mine un Monopoly. Si zic ca nu au timp. Asa ca seara, fiindca nu am ce face si nu se joaca nimeni cu mine, ma duc sa fac probleme la matematica din culegere. Mai am cateva si termin culegerea. Cel mai rau e ca parintii mei se cearta tot timpul.

- Din ce cauza?

- Din nimicuri. Se cearta tot timpul. In fiecare zi.

- Intr-o zi, cand sunt ei mai linistiti, zi-le ca ai sa ii rogi ceva timp de 5 minute, atunci cand sunt ei mai calmi. Spune-le ca tu ii iubesti mult si ca iti doresti sa petreci mai mult timp cu ei.

- Am incercat de vreo 5 ori pana acum, dar zic ca nu au timp, ca nu au cum. Si ei niciodata nu sunt calmi. De-abia astept sa cresc si sa plec de acasa. Ma gandeam sa plec la tatal meu adevarat.

- Pai acesta nu e tatal tau adevarat?

- Nu. El nu este inca insurat cu mama.

- Si la care tii mai mult.

- La acesta.

Aveam momente in care nu mai stiam ce sa-i spun. In acelasi timp imi dadeam seama ca ii facea placere sa vorbeasca. Ii facea placere sa fie ascultat.

- Stii, mie imi place sa vorbesc cu oameni mai mari.

M-a intrebat cu ce ma ocup. I-am spus ca sunt professor.

- De ce?

- De geografie.

- Intotdeauna am confundat istoria cu geografia. Care e diferenta?

- Istoria prezinta viata regilor, presedintilor si evenimentele care au avut loc in lume, cum ar fi, de exemplu, razboaiele… Geografia prezinta locurile frumoase ale lumii, muntii, dealurile, campiile, raurile, lacurile, marea… Eu predau geografie la liceu, la copiii mai mari.

- Si nu sunt rai? Pentru ca eu stiu ca sunt mai rai copiii mai mari.

- Nu sunt rai. Daca tu ii respecti, te vor respecta si ei. Daca ii iubesti tu mai intai, te vor iubi si ei. Asta sa faci si tu cu parintii tai. Sa ii respecti si sa ii iubesti tu mai intai, indiferent de cum se poarta ei. Daca tu ii respecti si ii iubesti se vor purta si ei altfel cu tine. Ei oricum te iubesc, sa stii asta.

Incet incet ne-am apropiat de casa, fara sa ne dam seama cum trece timpul. Ne-am despartit, sperand, cel putin in cazul meu sa ne revedem cat mai repede si rugandu-ma, atat pentru cel mic cat si pentru parinti, ca situatia din familia lui sa se schimbe. A fost genul de situatie care m-a pus pe ganduri si care imi aduce in minte intrebarea: ``Oare ce tata voi fi pentru copiii mei?``

P.S. Discutia a fost mult mai lunga si mai complexa, dar asta e cam ce mi-am adus aminte.

Tentativa de mers

Dumnezeu ne fereste de diavol?

In cartea 1 Samuel 23:14, scrie ca Saul il cauta mereu (pe David), dar Dumnezeu nu l-a dat in mainile lui.

De cand Saul, imparatul Israelului, vazuse in David un pretendent la tron, cauta sa-l ucida. De altfel, o buna perioada de timp asta a fost principalul lui scop. Ceea ce ne spune insa Biblia este ca, indifferent cat de mult l-a cautat Saul, Dumnezeu nu l-a dat pe David in mainile lui. In contextul de mai sus, Saul intruchipeaza raul, iar David binele. Este ceea ce se inatmpla si cu noi. Diavolul ne cauta mereu, dar Dumnezeu nu ne da in mainile lui. E incurajator. E un sentiment de siguranta sa stii ca esti aparat de Dumnezeu si ca Satana nu iti poate face nimic. E adevarat insa? Oare Dumnezeu nu ne da in mainile Satanei? Pe David l-a ferit. Iov de ce a fost dat sa fie terorizat de cel rau? Am incredere in Dumnezeu, dar in acelasi timp nu as vrea sa fiu lepadat de El, nu as vrea sa fiu dat pe mana Diavolului. Si atunci ce ramane de facut? De unde stiu ca sunt in mana lui Dumnezeu sau nu?

Rad si ma joc cu tati

Invingator cand n-ai nici o sansa.

Ce faci cand dai de un obstacol in viata ta? Un lucru minor, care iti strica dispozitia, care te manie, care te deprima, iti strica cheful de viata pentru acea zi. Indiferent ca usile autobuzului se inchid chiar in fata ta, sau traficul din oras te impiedica sa ajungi la fix la serviciu, ori seful iti atrage atentia ca ceva nu e in regula cu tine, ori iei o nota proasta la scoala. Poate uiti mancarea prea mult pe aragaz sau spargi cana ta preferata. Calculatorul se viruseaza sau tocmai ii dai seama ca ti-ai pierdut telefonul mobil… Se intampla diverse lucruri in viata, mai mult sau mai putin grave care au darul de a ne strica bruma de optimism cu care suntem incarcati.

Dar ce se intampla cand in viata noastra se intampla un cataclism? Cand in fata ne sta un obstacol, pe care, la prima vedere, nu-l putem depasi? Cand nu vezi nici macar o sansa? Cand chiar nu ai nici o sansa?

Undeva in perioada vechiului Israel s-a intamplat un astfel de moment. In care Israelul nu avea nici o sansa in razboiul cu marii rivali: Filistenii. O poveste binecunoscuta de toti, de la copii pana la batrani. Toata lumea a aflat de David si Goliat. Buturuga mica si carul mare. Goliat ii provoaca pe evrei sa ii trimita un om cu care sa se lupte. E ca si cum Mike Tyson ar face o propunere grupului meu de prieteni, ca unul sa se lupte cu el. Probabil as sta la coada grupului, sperand sa se razgandeasca. Asa faceau si israelitii, erau cuprinsi de teama, asa cum ne este relatat in 1 Samuel capitolul 17. Si brusc apare un baietas, balai, cu ochi albastri, un adolescent, care nici macar n-ar fi trebuit sa se afle pe acolo. Un inconstient… Poate un rebel…Nonconformist, clar…Si decide sa mearga la lupta. Soarta unui popor depinde de el. Daca s-ar face pariuri, absolut nimeni nu ar paria pe el. Sansele lui sunt sub 0. In mintea tuturor el pierduse dinainte sa porneasca la lupta. O lupta intre Mike Tyson si Cleopatra Stratan… Cine s-ar indoi de deznodamant? Evreii deja erau pregatiti sa o ia la sanatoasa din calea taifunului filistean. Probabil isi faceau ultimele rugaciuni. Rugaciuni pentru ei, pentru ca pe David nici rugaciunile probabil nu l-ar fi ajutat.

De partea cealalata, David nu vedea lucrurile astfel. El nu a suportat umilinta, batjocura. Dar ce e mai important, e ca el era sigur ca nu pleaca singur in lupta. De fapt el era doar cel care tinea arma, insa Cel care lupta era Dumnezeu. Cei din oastea lui Israel nu-L vedeau pe Cel care se lupta, ci se intrebau cum or sa lupte ei.

Deznodamantul e bine stiut. David si Dumnezeu fac o echipa extreordinara, Goliat, batjocoritorul, cel super inarmat, moare umilit cu cateva lovituri de prastie.

E posibil sa nu ai niciodata de luptat cu Goliat sau cu cineva de seama lui. E posibil sa nu fie un obstacol de natura fizica. Poate sa fie o tinta pe care crezi ca nu o vei atinge niciodata. Poate iti este teama de un eveniment ce se va desfasura in viata ta. Trebuie sa stii ca daca vei pleca singur nu vei reusi. Daca Dumnezeu este cel care iti foloseste armele atunci vei avea success.

Mi-a placut foarte mult ce ii raspunde David lui Goliat, in 1 Samuel 17:45-47, privitor la ocarile pe care i le transmitea uriasul filistean. Tu vii impotriva mea cu sabie, cu sulita si cu pavaza; iar eu vin impotriva ta in Numele Domnului Ostirilor, in Numele Dumnezeului ostirii lui Israel, pe care ai ocarat-o. Astazi Domnul te va da in mainile mele, te voi dobori si-ti voi taia capul; astazi voi da starvurile taberii Filistenilor pasarilor cerului si fiarelor pamantului. Si tot pamantul va sti ca Israel are un Dumnezeu. Si toata multimea aceasta va sti ca Domnul nu mantuieste nici prin sabie, nici prin sulita. Caci biruinta este a Domnului. Si El va da in mainile noastre.

Oare asta e si atitudinea noastra in fata greutatilor? Oare asa ne incredem si noi in Dumnezeu? Cred ca tocmai din aceasta cauza nu vom fi niciodata biruitori… Vom fi toata viata niste looseri…

Am pornit la drum

Nemeritat

Chiar daca uneori avem senzatia ca Dumnezeu ne-a parasit, nu e deloc asa. Dumnezeu nu ne paraseste. Poate priveste lucrurile din umbra, dar El mereu se afla la carma vietii noastre. Chiar si cand se intampla ceva ce noi consideram a fi rau, El e acolo, gata sa ne dea putere sa mergem mai departe. Chiar si cand pacatuim, cu voia sau fara voia noastra, El nu se indeparteaza. Chiar si cand nu-L vrem in viata noastra, El ne vrea.

Spune un verset din 1 Samuel 12:22 - Domnul nu va parasi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, caci Domnul a hotarat sa faca din voi poporul Lui.

Domnul nu e langa noi pentru ca suntem prea buni si am castigat asta prin meritele noastre, nu e langa noi pentru ca neprihanirea noastra ne indreptateste, ci nu ne paraseste pentru ca ne-a fagaduit asta, pentru ca a hotarat ca fiecare dintre noi sa fie numit copilul Lui. A hotarat sa fie Tatal nostru...

Jucandu-ne cu paturica

Cand esti indragostit esti prostut.

Vorbeam ieri despre Samson si, tinand cont ca a avut o viata foarte interesanta, am zis sa va mai spun ceva despre el, despre un eveniment paradoxal din viata lui. Episodul este relatat in Judecatori 16:4-21.

Dupa ce are o viata foarte agitata, Samson isi gaseste marea dragoste: DALILA.

Asa facem si noi. Dupa ce avem o viata mai mult sau mai putin agitata, dupa ce facem de-a lungul vietii mai multe sau mai putine prostii, dupa ce suportam de-a lungul zilelor noastre mai multe sau mai putine consecinte ale faptelor noastre, ajungem sa ne indragostim. Nu vorbesc despre a simpatiza pe cineva, suferim cateva zile si apoi ne despartim, uitand peste cativa ani si cum o chema pe acea persoana. Eu vorbesc despre pasiune oarba. Despre haos in creier. In inima. In viata. Nimic nu mai conteaza. Genul de moment pentru care oamenii au inventat zicala :Dragostea e oarba.

Si Samson o intalneste pe Dalila. Si Dalila, pe langa faptul ca nu impartaseste aceleasi daruri spirituale cu ale lui, nu impartaseste nici dragostea lui. Genul de relatie in care se arunca doar unul cu capul inainte. Si are impresia ca nu va pati nimic. Te arunci cu capul inainte si te vei lovi. Foarte rau. Unii nu se mai ridica de acolo. Altii, cu capul mai tare, se ridica imediat. Unii au nevoie insa de interventii chirurgicale.

Te gandesti ca nu e nimic rau atata timp cat si Dalila il iubeste pe Samson. Probabil o perioada scurta de timp, lucrurile merg bine intre ei, flacara dragostei arde in mijlocul lor. Pana intervin filistenii, dusmanii lui Samson, care ii cer Dalilei sa afle secretul in care consta puterea lui. De aici pana la santajul emotional al femeii nu mai e decat un pas. Asa ca ii cere, pur si simplu, lui Samson sa ii dezvaluie originea puterii lui. Samson, in ciuda orbirii lui, are un dram de constiinta si ii serveste un motiv ireal. Dupa ce prima tentativa da gres, Samson schilodindu-i pe filistenii ce se napustisera asupra lor, ma gandesc ca orice om normal ar fi avut o discutie foarte serioasa cu femeia lui.

Probabil te vezi discutand si spunand: Credeam ca ma iubesti, ca imi doresti binele, ca intre noi e sinceritate. Eu te iubesc din tot sufletul si vreau sa ne fie bine si tu distrugi aceasta relatie.

Samson, dimpotriva, nu face acest lucru. Mai mult, increderea lui in femeia tradatoare nu scade deloc, asa ca, mai santajista, Dalila mai are o tentativa. Din nou, Samson o pacaleste, filistenii la randul lor au de indurat forta lui fizica. Ma gandesc, ca daca as fi fost in locul lui, in acest moment, as fi lasat tot, ar fi pierdut orice urma de dragoste, as fi plecat ori eu, ori ea, dar nu as mai fi putut sa traiesc cu o femeie care imi vrea moartea.

E posibil sa credeti ca Samson a luat decizia corecta. Va inselati. Santajul Dalilei a crescut, a urmat a treia tentativa, Samson a mai incercat odata sa o pacaleasca, a treia oara, filistenii au avut de suferit. Ma gandesc ca acest Samson, era chiar inconstient. De trei ori a incerca femeia cu care traia sa-l omoare si el nu vedea lucrul asta. Imi cam suna a orbire totala. A prostie. A inconstienta. Stai cu dusmanul in aceeasi casa si nu-ti dai seama.

Stai intr-o relatie in care partenerul nu doreste decat sa profite de tine si tu nu-ti dai seama, poate dupa luni sau ani de umilinte, de egoism din partea lui, o relatie in care nu ai satisfactii, dar la care nu renunti, fiindca iubesti orbeste, fiindca ti-e frica sa pleci, fiindca ti-e rusine de ce zic ceilalti. Si ajungi astfel sa faci pasul cel mare, spre casatorie, alaturi de o persoana care nu-ti ofera nimic in prezent, dar de la care astepti sa se schimbe in viitor, schimbare care insa nu va veni niciodata, pentru ca niciodata nu te-a iubit. Dragostea e si rationala. Indragostirea insa te face bleg. Inconstient. Prostut. Daca nu iesi odata din starea asta e posibil sa te arzi rau. Pentru ca celalalt nu va ramane permanent in aceasta stare. Asta daca a fost vreodata.

Samson s-a ars foarte rau. Pentru ca desi a avut ocazia sa plece, a ramas si a patra oara, cand Dalila a pus in balanta santajului tot ce avea, declarandu-i chiar iubirea lui Samson, el si-a deschis tot sufletul in fata ei si astfel si-a pierdut libertatea si apoi chiar viata.

Nu ai decat sa iti deschizi sufletul in fata cui nu trebuie si iti vei pierde elemente importante ale vietii tale: demnitate, sanatate, bucurie, fericire, pace, dragoste, stima de sine etc. Ai grija de tine…

Desfranat sau sfant?

Cum ar fi sa faci doar ce-ti place? Sa fii cu orice fata vrei? Sa-ti petreci o parte din viata cu o curva? Sa mergi din chef in chef? Sa fii atat de puternic incat nimeni sa nu-ti stea in cale? Si totusi Dumnezeu sa spuna despre tine ca esti copilul Lui si mai mult sa te foloseasca pe tine sa isi aduca Planul Lui la indeplinire. Sa spuna ca ceea ce faci tu este voia Lui.

Samson a fost un asfel de om. Un om a carui nastere a fost precedata de multe rugaciuni, de minunea aparitiei lui Isus parintilor, pentru a le fagadui marea veste din viata lor. Un copil inchinat lui Dumnezeu inca din pantecele mamei lui. Samson se naste, are parte probabil de o copilarie normala, dar si de un lucru pe care Biblia ni-l prezinta in Judecatori 13:24 – Copilul a crescut si Domnul l-a binecuvantat. Binecuvantarea Domnului e totul. Fara ea doar crestem fizic. Spiritual ramanem mici.

Samson creste si dupa cum prezinta Biblia lucrurile in capitolele urmatoare din Judecatori, 13-16, Samson nu a facut decat sa pacatuiasca, sa incalce legamantul cu Dumnezeu si sa isi bata joc de darurile pe care Dumnezeu i le daduse.

Evenimentul important pe care vreau sa-l prezint este in prima parte a capitolului 14 din Judecatori, versetele 1-9. Samson vede o femeie straina, o filisteanca, o place si vrea cu tot dinadinsul sa o ia de nevasta. Un lucru inacceptabil atunci, cand evreii nu aveau voie sa aiba relatii cu strainii, inacceptabil nici azi, cand ii este interzis cu desavarsire unui crestin (in general neoprotestant) sa se casatoreasca cu un necrestin. Si, surprinzator este versetul 4, care arata cine sta la baza acestei alegeri a lui Samson: Tatal sau si mama sa nu stiau ca lucrul

acesta vine de la Domnul, caci Samson cauta prilej de cearta din partea Filistenilor. In vremea aceea Filistenii stapaneau peste Israel. Din cate citesc eu aici, nu numai ca Domnul a ingaduit acest eveniment, dar chiar i-a deschis ochii lui Samson sa o vada pe fata si s-o placa.

Te gandeai, la cat de pacatos e Samson, Dumnezeu sa nu-l mai asculte si sa-si intoarca fata de la el. De unde? Samson se trezeste, imediat dupa ce omoara 1000 de filisteni cu o falca de magar, topit de sete, fara nici o sursa de apa potabila in jur si striga catre Dumnezeu, in Judecatori 15: 18-19, pentru a cere apa. Dumnezeu asculta imediat si despica stanca din care curge apa. Samson: pacatos sau parte din planul lui Dumnezeu?

La ce minune a facut Dumnezeu te gandesti ca Samson va fi de acum baiat cuminte si nu va mai pacatui. Si cand te uiti, capitolul 16 din Judecatori il prezinta pe Samson in doua ipostaze, ambele compromitatoare, pentru care nu numai ca un crestin ar fi blamat dar chiar si un pagan ar avea de suferit, in unele civilizatii. Mai intai isi petrece noaptea cu o curva in Gaza, apoi isi pierde mintile dupa o femeie frumoasa, numita Dalila. Isi deshide sufletul in fata acesteia desi ea nu-i vroia decat raul, astfel incat pana la urma, ajunge sa fie luat prizonier de catre filisteni. Dumnezeu isi retrage momentan puterea de la el, dar nu il paraseste. Desi Samson nu-L mai simte aproape, Dumnezeu urmareste intreaga poveste de la distanta. Pentru ca, desi pare absurd, totul face parte din planul Lui. Fiecare moment de cadere al lui Samson, fiecare particica de pacat, fiecare secunda de desfrau, toate acestea nu-l aduc pe Samson decat acolo unde voia Dumnezeu sa-l aduca. In templul lui Dagon, dumnezeul filistenilor, asa cum ne este prezentata povestea in Judecatori 16:22-31, in ultimele momente de viata, cerandu-I putere lui Dumnezeu, primind-o si devenind, asa cum Biblia ne spune in Evrei 11:32, un martir al credintei.

Chiar si un desfranat poate sa devina un astfel de martir. Chiar si un egoist poate deveni un credincios. Atata timp cat Dumnezeu hotaraste asta. Si asta ma incurajeaza mult. Pentru ca noi suntem mai rai ca Samson…

Cand raspunsul la rugaciune este NU.

Rugaciunea este un element al relatiei dintre noi si Dumnezeu. Unii petrec mai mult timp in rugaciune, altii mai putin. Subiectele de rugaciune sunt diverse. Si intotdeuna cand ne rugam asteptam raspuns. Avem impresia ca, cu cat ne rugam mai aprins, cu atat sansele de a primi un rapsuns favorabil cresc. Cand rugaciunea este insotita de post, avem toate premisele pentru o incununare cu success a rugaciunii.

Oamenii se roaga pentru diverse lucruri:

- pentru sanatate

- pentru bani

- penru familie

- pentru serviciu

- pentru note mari la scoala

- pentru un examen greu ce le sta in fata

- pentru a-si gasi un partener de viata potrivit

- pentru a fi ferit de rau pe parcursul unei zile

- pentru a fi pazit de accidente atunci cand e la volan

- pentru pace pe pamant

- pentru painea cea de toate zilele.

- pentru ca ingerii sa vegheze somnul

- pentru ca Dumnezeu sa ``aiba grija`` de dusmani

- etc.

Modul in care ne rugam poate fi diferit, de la om la om. Unii se roaga de forma, cu gandul zburandu-le prin alte parti, nereusind sa-si aduca aminte ce au zis la 5 minute dupa ce s-au ridicat de pe genunchi. E genul de rugaciune formala. Altii se roaga intr-o pozitie smerita, foarte seriosi, tinand cont ca in fata Domnului trebuie sa iei o figura sobra si posomorata. Altii chiar sufera in timp ce se roaga si varsa lacrimi amare, de pocainta, de durere. Sunt diverse modalitati de a ne ruga. Si fiecare dintre noi, indiferent cum ne rugam, asteptam raspunsul si ne dorim ca acesta sa fie afirmativ. Si daca nu este, e posibil sa fim dezamagiti. In primul rand de Dumnezeu. Nu intelegem planul Lui pentru noi. Si ne intrebam ce s-a intamplat de Dumnezeu nu a ascultat rugaciunea. Pentru ca noi ne-am rugat pentru acel lucru. Si, din pacate, exista tendinta de a-L ignora pe Dumnezeu in viitor.

Pentru cei care gandesc asfel, exista un pasaj in Evanghelia dupa Matei, in capitolul 26, in special versetul 39, care il prezinta pe Isus in gradina Ghetsimani, cu doar cateva ore inaintea crucificarii Lui. Starea lui in momentul acela nu a mai fost atinsa de nimeni pe acest pamant. Nimeni nu a suferit asa. Nimeni nu a atins acel punct al deznadejdii. Nimeni nu s-a rugat mai aprig decat El, astfel incat, spune Scriptura, in Evanghelia dupa Luca, capitolul 22:44, ca ajunsese intr-un chin ca de moarte si sudoarea era ca niste picaturi mari de sange. Sa fim seriosi! Care din noi, cand ne-am rugat am trecut prin aceasta stare? Nimeni. Sunt sigur de asta! Si Isus spune, in rugaciune: Tata, daca este cu putinta, departeaza de la Mine paharul acesta! Totusi, nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu!

Este cea mai arzatoare rugaciune rostita vreodata pe pamant, de cel mai sfant om care a trecut pe aici. Si totusi, aceasta rugaciune nu primeste raspuns. Pentru ca Dumnezeu avea alt plan. Si acel plan a fost indeplinit. Si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta.

Partea buna este ca desi Dumnezeu nu raspunde in modul dorit de tine, te intareste si iti da puterea sa mergi mai departe. Si vrea sa ai incredere ca planul Lui pentru tine este cel mai bun. Si nu-ti va parea rau.

Vrei sa te mariti?

Vorbeam cu ceva vreme in urma cu o colega si imi spunea cat de fericita e ca traieste in secolul 21. Pentru ca cine stie ce viata ar fi avut, ca femeie, daca s-ar fi nascut in alta perioada a istoriei ori, chiar si azi, in cine stie ce zona a planetei, unde femeia nu a trecut inca de statutul de sclav.

Azi femeia este emancipata, are drept de vot, are dreptul de a candida la presedintie sau la alegerile parlamentare, de a vorbi in biserica (in unele chiar de a fi preot), de a ridica tonul in casa ei, de a cere divortul atunci cand este nemultumita de sotul ei, de a se lupta cu barbatii pentru un loc de sef in compania la care lucreaza si de a-i conduce pe acestia. Femeia moderna este in stare de orice si asta cred ca se datoreaza secolelor intregi in care femeia a fost in umbra barbatilor. Secole intregi in care a fost umilita, in care a fost alienata, in care nu a fost mai mult decat o roaba. Si a fost de ajuns ca femeia sa creada ca poate sa traiasca si altfel. Si pentru asta, de mai bine de o suta de ani, a inceput lupta pentru suprematie.

Acum cateva sute de ani lucrurile nu stateau asa. Femeia nu avea nici dreptul de a se casatori cu cine ii placea. Azi, acest lucru ar putea parea o nedreptate. Cum sa te casatoresti cu cine nu-ti place? Atunci insa, bucuria era sa te ia cineva de nevasta. Nu conta cine. Nu conta nici cine erai tu. Conta doar ce hotarau parintii pentru tine. Conta apoi doar ce hotara sotul pentru tine.

Exemplul care m-a facut sa scriu aceste randuri l-am gasit in cartea Judecatori, capitolul 1, versetele 12 si 13. Israelul cucerise in mare parte tara Canaanului, dar mai ramasese cateva cetati de cucerit. Iosua, conducatorul lor murise, iar acum ramasese in fruntea lor Caleb. Caleb promite celui care va cuceri cetatea Chiriat-Sefer, pe fiica lui de nevasta. Nu conta cine era, important era ca acel om sa cucereasca cetatea. Si se intampla ca acesta sa fie un oarecare Otniel, un nepot de-al lui Caleb. Putea sa fie oricine altcineva. Dar acesta fiindca a cucerit cetatea, s-a trezit insura cu Acsa, fiica lui Caleb. Fiindca Otniel a cucerit cetatea, fata lui Caleb s-a casatorit cu acest om. In ziua de azi, o asemenea casatorie ar parea absurda. Fara sa petreci timp cu el. Fara iubire intre cei doi. Fara pregatire premaritala. Fara sa-l cunosti. Poate si fara sa-ti placa persoana respectiva. Pe vremea aceea se intampla altfel. Oare era fericire in casnicie mai mult decat azi?

Nu renunta!

Daca vrei tot, renunta!

Suntem invatati inca din frageda pruncie, ca pentru a obtine ceva in viata trebuie sa lupti, sa inveti, sa muncesti, sa dai din coate uneori, sau pentru cei mai timizi, sa fii ascultator de sef, astfel incat sa nu-ti pierzi locul de munca. Suntem invatati ca nimic nu se obtine fara efort. Daca stai, nu ai nimic. Era o deviza pe vremea comunistilor, uneori repetata ca un leitmotiv: Nici munca fara paine, nici paine fara munca!

Desi cu aceste lucruri inradacinate in mintea mea, am fost surprins sa vad ca cele mai importante lucruri le obtii fara sa depui eforturi. Am fost surprins sa vad ca cele mai importante lucruri ti se dau, chiar fara sa le ceri uneori. Am fost surprins sa vad, ca desi nu merit un lucru, am sfarsit prin a-l primi si, mai mult, de-abia am inceput sa primesc.

Si spun asta citind un verset extrordinar in Biblie, in cartea lui Iosua, capitolul 24, versetul 13: V-am dat o tara pe care n-o munciserati, cetati pe care nu le zidiserati, dar pe care le locuiti, vii si maslini pe care nu-i sadiserati, dar care va slujesc ca hrana.

Aceste lucruri sunt spuse de Dumnezeu poporului Israel, plecat ca rob din Egipt, ratacitor 40 de ani prin pustie, intrat biruitor in Tara Cannanului, tara in care curgea lapte si miere, fagaduita stramosului lor Avraam. Ei nu facusera nimic pentru asta. A fost doar dorinta Domnului pentru ca ei sa primeasca ce era mai bun.

Asa ca nu te teme. Domnul are pregatit pentru tine tot ce poate fi mai bun. Si crede-ma eforturile tale, pentru a obtine ceva cu adevarat valoros (si aici nu ma refer la bani, case, masini, excursii de 5 stele etc.) vor fi in zadar. Domnul se va lupta pentru tine… Tu… stai linistit…

Hohote de ras

Te inchini?

Inchinarea e un fenomen, care pus in discutie aduce pareri contradictorii. Pentru ca fiecare om de pe planeta asta are un mod original de inchinare.

Daca intrebi un musulman ce este inchinarea, iti va spune ca este acel proces de purificare pe care il realizeaza inainte de a se intinde pe covorasul lui, de cinci ori pe zi, la orele fixe de rugaciune. Acolo Allah primeste toata inchinarea lui. Trebuie sa mearga in fiecare an in pelerinaj la Mecca si sa tina un post de o luna de zile (Ramadan). Aceasta este inchinarea lui.

Daca intrebi un hindus ce este inchinarea, iti va spune ca inseamna credinta in Brahman, starea suprema, stapanul Universului sau in fata diferitilor zei (cam 300.000) si respectarea diferitelor ceremonii si rituri religioase.

Daca intrebi un budist ce este inchinarea, el va considera ca nu trebuie sa te inchini nimanui (nici macar lui Buddha, asa cum cred multi), ci ca trebuie sa treci prin multe experiente de viata, reincarnandu-te de mii de ori. Inchinarea este meditatie profunda si aceasta meditatie duce la Nirvana, o stare de renuntare totala la orice dorinta.

Daca intrebi un ortodox ce este inchinarea, iti va spune ca trebuie neaparat sa te inchini in biserica, in fata icoanelor, neaparat sa te inchini cu fata spre rasarit si neaparat sa pupi mana preotului atunci cand il vezi. De fiecare data cand vezi o cruce sau o biserica, trebuie inceput ritualul facerii crucii.

Daca intrebi un catolic ce este inchinarea, iti va spune ca e foarte importanta inchinarea la Fecioara Maria. De asemenea, fiindca Isus a murit in chinuri, unii trebuie neaparat sa sufere, folosind astfel autoflagelarea. Papa este un alt personaj care merita inchinarea lui, fiind autodeclarat Loctiitorul lui Isus Hristos pe pamant.

Daca intrebi un protestant ce este inchinarea, iti va spune ca nu trebuie sa te mai inchini la icoane sau la idoli, ci e de ajuns acum doar sa te inchini in mintea si inima ta, in liniste, nemaiavand nevoie de chipuri cioplite in biserica.

Daca intrebi un neoprotestant (baptisti, penticostali, adventisti, crestini dupa evanghelie etc.) ce este inchinarea, iti va spune ca este modul lui de a se purta la biserica (cantari, rugaciuni, predici etc.) si acasa in momentele de studiu a Bibliei si de rugaciune personala.

Si apoi citesc in Geneza, capitolul 22, versetul 5, acolo unde, Avraam, unul dintre cei mai credinciosi oameni din istoria omenirii, porneste intr-o calatorie spre muntele Moria, acolo unde Dumnezeu ii porunceste sa aduca jertfa pe singurul lui fiu. Avraam se increde in fagaduintele lui Dumnezeu, porneste la drum, si in versetul 5 le spune celor care ii insoteau: eu si baiatul, ne vom duce pana colo, sa ne INCHINAM si apoi ne vom intoarce la voi. Pentru Avraam, acest eveniment era inchinarea. Inchinarea inseamna sa aduci la Dumnezeu tot ce ai mai de pret. Inchinarea este sa predai Domnului viata ta. Asta a insemnat pentru Avraam inchinarea. Si asta spune Biblia ca este inchinarea adevarata. Si astfel vrea Dumnezeu sa I te inchini. Daruindu-I tot ce ai mai de pret. Familia ta. Slujba ta. Banii tai. Inima ta. Viata ta.

Tampit sau mandru?

Satana actioneaza in doua moduri asupra gandurilor tale. De fiecare data, daca gandurile nu sunt supuse autoritatii Domnului Isus Hristos, aceste actiuni pot provoca pagube deosebite.

In foarte multe cazuri, Satana vine si spune: ESTI UN RATAT, NU ESTI BUN DE NIMIC, VEZI FOARTE BINE CA INDIFERENT CE INCEPI NU POTI DUCE LA BUN SFARSIT. VEZI FOARTE BINE CA INCERCI SA TE LASI DE ACEST OBICEI SI NU REUSESTI. ESTI SI VEI FI INTOTDEAUNA UN RATAT. II DEZAMAGESTI PE TOTI CEI DIN JURUL TAU SI NU MERITI SA TE IUBEASCA NIMENI. DE ASEMENEA NU ESTI IN STARE NICIODATA SA II FACI FERICITI PE CEILALTI NU ARE ROST SA MAI LUPTI. NU ITI VEI ATINGE OBIECTIVELE PROPUSE. INIMA TA ESTE PLINA DE MIZERIE. VEZI FOARTE BINE CA INCERCI SA FACI BINELE SI NU REUSESTI. NIMENI NU POATE FACE ASTA. DIN VINA TA S-A DISTRUS ACEASTA RELATIE. DIN VINA TA TI-AI PIERDUT LOCUL DE MUNCA. ESTI UN TAMPIT.

Acest tip de inselaciune bombardeaza mintea celui care trece prin greutati, celui dezamagit de viata aceasta, celui care a suferit un esec sau a trecut printr-o tragedie.

Partea buna este ca Dumnezeu vrea sa aiba in stapanire gandurile tale si acolo unde cel rau aduce dezamagire, Dumnezeu aduce speranta. Daca cel rau iti spune ca esti un ratat, Dumnezeu iti spune ca esti atat de important incat Isus a murit pentru tine, atat de important incat Dumnezeu te numeste copilul Lui. Cand Satana iti spune ca nu poti face nimic, Dumnezeu spune ca impreuna cu El toate sunt posibile. Cand Satana iti spune ca nu te iubeste nimeni, Dumnezeu iti spune cat de mult te iubeste El. Cand cel rau iti spune ca ai inima plina de mizerie, Dumnezeu vrea sa schimbe inima veche cu una noua, plina de dragostea Lui.

In al doilea rand, Satana vine in mintea altora si spune: CE PERSOANA BUNA ESTI. ESTI CEL MAI BUN OM DE LA LOCUL DE MUNCA. ESTI PREMIANTUL CLASEI. LUMEA E NOROCOASA CA TE ARE.UITE CE FRUMOASA ESTI. UITE CE BOGAT ESTI. POTI OBTINE CE VREI, RESTUL OAMENILOR NU CONTEAZA, IMPORTANT E CA TU SA-TI ATINGI SCOPUL. ESTI CEA MAI INTELIGENTA PERSOANA PE CARE AM CUNOSCUT-O.

Sunt ganduri magulitoare, care nu fac insa decat sa creasca nivelul de mandrie din tine. E mai greu sa predai gandurile tale lui Isus in aceasta situatie, decat in primul caz. Pentru ca aceste idei despre tine iti plac. Si totusi Biblia spune, prin apostolul Pavel: DEPARTE DE MINE SA MA LAUD CU ALTCEVA DECAT CU CRUCEA DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS. Si, de asemenea, spune: NIMENI SA NU AIBA DESPRE SINE O PARERE MAI INALTA DECAT SE CUVINE; CI SA AIBA SIMTIRI CUMPATATE DESPRE SINE, POTRIVIT CU MASURA DE CREDINTA, PE CARE A IMPARTIT-O DUMNEZEU FIECARUIA.

Si in acest caz Dumnezeu vrea sa-ti supui gandurile autoritatii Lui. El iti va da puterea aceasta. El vrea sa evite ca tu sa te increzi prea mult in propriile forte, in propria imagine, in propria frumusete sau bogatie, pentru ca singurele valori sunt ale Lui. Si El da la fiecare, din belsug, pentru Slava Numelui Lui.

Bacalaureat

Ieri si azi s-a desfasurat prima proba a ``pseudobacului``. Una dintre cele mai mari pierderi de timp din istoria recenta a Romaniei. Din nefericire, am fost implicat direct in aceasta poveste, fiind membru in comisia de bacalaureat de la mine din liceu. Mi-am dat seama inca o data la ce nivel am ajuns, atat ca profesori, cat si ca elevi. Unde ne-a adus societatea asta care incearca sa gaseasca solutii pentru iesirea din criza. Criza financiara, criza intelectuala, criza culturala, criza morala, criza spirituala. Noi suntem in criza. Noi suntem criza. Si vreau sa va anunt ca nu vom iesi niciodata de aici. Pentru ca nu are cine sa ne scoata.



Primul lucru ciudat este acela ca e primul examen de care am auzit unde sansele sa pici sunt de 0%. Incredibil. Intelegeam sa fie un examen usor, dar chiar si cel mai simplu examen are macar o doza de emotie. Insa ce emotii sa ai cand stii ca nu ai cum sa pici? Desi nu pica nimeni, desfasurarea de forte a fost maxima. O comisie formata din presedinte, un secretar (care, sincer, a avut cel mai mult de lucru), doi profesori examinatori, care, fiind profesorii elevilor si in restul timpului, puteau sa-si dea seama de valoarea lor inca de la intrarea in clasa si doi membrii, care oficial, faceau parte din comisie, insa neoficial, pierdeau timpul prin scoala, semnand cate 4 declaratii pe zi, cum ca nu avem rude pana la gradul 4 care dau examenul oriunde in tara. Pai de unde sa stiu eu daca verisorul de gradul doi al nepotului matusii fratelui mamei pe care nu l-am cunoscut niciodata, da examen? De asmenea, acesti doi membri (de altfel si eu am fost tot membru) trebuiau sa mearga din ora in ora prin sala de examen sa vada daca totul decurge bine, de parca se putea intampla ceva rau.

Cantitatea de hartie consumata a fost exagerat de mare, pentru ca s-au facut cate 75 de subiecte pentru fiecare zi de examen (2 in total), toate acestea in cate doua exemplare (unul pentru elevi si al doilea pentru profesori). Au urmat apoi borderouri (care trebuiau completate in ``n`` exemplare, cataloage, situatii etc…

Notarea a fost o alta ciudatenie… Daca pana in urma cu cateva luni existau patru calificative: experimentat, avansat, mediu si incepator, in ultimul timp s-a considerat ca incepator este un calificativ prea dur pentru elevii romani, asa ca in cel mai rau caz poti fi un utilizator mediu al limbii romane, chiar daca tu esti un anagramat. Asa ca ne-am trezit ca toti elevii din liceu au luat numai experimentat (90% - e adevarat ca eu am sansa de a preda la un liceu foarte bun) si avansat (10% - adica cei care erau corigenti sau de-abia treceau la romana). La aceste calificative au contribuit, pe langa pregatirea destul de buna a elevilor si faptul ca subiectele au fost incredibil de usoare, mult prea usoare pentru ce ar trebui sa se faca in clasa a 12-a.

Atitudinea elevilor a fost un alt element de bagat in seama. Daca majoritatea elevilor s-au concentrat si chiar au vrut sa-si dovedeasca ca sunt niste elevi buni, unii dintre ei insa au reactionat destul de ciudat. Unul ba era intr-o criza de personalitate, ceea ce il facea sa nu doreasca sa spuna nimic in fata examinatorilor, elev care a capatat un calificativ de ``avansat`` ca urmare a bunavointei profesorilor. O alta eleva a fost atat de interesata de acest ``examen`` incat nu a dorit sa vina din strainatate in ziua fixata, ci de-abia a doua zi. O alta eleva nu a vrut sa vina sa dea examenul nici macar in urma rugamintilor telefonice transmise fie de directoare, fie de diriginte sau de profesorii examinatori. Mai trebuia sa mergem la ea acasa sa o examinam.

Pe seara examenul s-a incheiat. Elevii sunt multumiti, profesorii bucurosi ca au dus treaba la bun sfarsit, secretarul isi continua treaba infernala legata de ``hartogaraie``, membrii sunt fericiti (sau suparati) ca au stat cam degeaba, iar inspectorii si ministrii considera ca aceasta prima proba a fost o reusita.

Stati linistiti! Romania e pe maini bune…

Mai bine o femeie curva decat un om moral

Dupa ce ratacesc 40 de ani prin pustie, evreii ajung la hotarele tarii Cannanului, tara promisa lor de catre Dumnezeu. Moise tocmai a murit si intreaga responsabilitate este pusa de Dumnezeu pe umerii lui Iosua. Calea este deschisa pentru cucerirea tarii. Inainte de asta, sunt trimise doua iscoade pentru a vedea ce-i asteapta. Interesant e ca acestia ajung prin anumite imprejurari sa innopteze in casa unei curve, Rahav. Cand stai sa analizezi aceasta situatie ti se pare putin suspect. Adica erau probabil atatia oameni de bine in Ierihon, poate unul dintre cele mai mari orase din vremea aceea. Cum de acestia au ajuns sa intre in legatura chiar cu aceasta femeie curva?

Tu daca ai avea de ales intre a petrece timpul cu un om linistit, la locul lui, un om moral, de buna calitate si pe de alta parte ai alege sa petreci timpul cu o curva, ce-as putea crede despre tine? Cred ca si tu ai gandi la fel ca mine… Nu numai ca aceasta curva ii adaposeste, probabil se ingrijeste si de hrana lor si le ofera cea mai buna camera din casa pentru somn, dar aceasta femeie marturiseste ceva ce nimeni din intreaga cetate nu spune. Femeia se teme de Dumnezeu. Femeia crede ca Dumnezeu este Cel adevarat. Crede ca Dumnezeu este cel atotputernic. Si ca El poate sa atinga orice tel isi propune. Crede ca orice om care se opune vointei Lui nu are sanse de scapare.

De partea cealalta, ce fac oamenii morali, de bine, din Ierihon? Ei, probabil asa cum am face si noi, incearca sa-si salveze tara, indiferent cine este dusmanul. Asa ca ei lupta impotriva iscoadelor, dar mai mult, lupta impotriva lui Dumnezeu. Si rezultatul care este? Ierihonul cade in mana evreilor, in urma unui adevarat miracol, curva Rahav si membrii familiei ei (membrii ai familiei care, surprinzator, o cred pe cuvant) sunt salvati si intr-un fel adoptati de poporul lui Israel. Curva care ajunge ca, prin harul lui Dumnezeu sa faca parte chiar din arborele genealogic al lui Isus Hristos.

Si acum stau sa ma gandesc. Ce este oare mai bine? Sa fii o curva careia ii este teama de Dumnezeu si care il considera pe El Atotputernic, un Dumnezeu care e in stare sa ii ofere si ei o noua viata sau sa fii un om moral, un om ``bun``, care sa creada ca aceasta bunatate i se datoreaza calitatii sale de om, sa creada ca pacatul nu exista in viata lui si, fara sa vrea poate, sa lupte impotriva lui Dumnezeu?

DIstractie cu Lori si Horia

Sa fii fericit cand iti pierzi rucsacul...

Spuneam cu cateva zile in urma ca Dumnezeu poate sa transforme orice neplacere intr-o mare bucurie. Eram convins de asta atunci si sunt convins de asta si acum. Si da, Dumnezeu poate sa transforme mari tragedii in evenimente linistite si inaltatoare. Dar Dumnezeu se poate folosi chiar si neplaceri minore ca sa produca schimbari in inima omului. Neplaceri minore, dar care produc uneori un stress major. Neplaceri minore dar care pot da peste cap o zi intreaga. Asa cum spune Biblia, vulpi mici care strica viile mari.

Ieri si azi am avut parte de o experienta interesanta. Eu sunt cam imprastiat din fire si daca n-as avea capul pe umeri, probabil l-as pierde si pe asta. Din fericire, Dumnezeu mi l-a fixat bine acolo si pana la proba contrarie rezista. Ieri am avut o zi linistita, nemergand la munca dimineata, asa ca am fost bucuros ca pot iesi afara, mai ales ca din cauza viscolului nu mai iesisem de vreo 3 zile din casa. Am facut o iesire pana in centru, de unde aveam de incasat niste banuti de la o firma unde mai lucrez eu din cand in cand. Mi-am luat rucsacul, mi-am pus o carte in el (ASEMENEA LUI ISUS, de Max Lucado) si am pornit la drum. Dupa ce am trecut pe la firma, fiindca ramasesem fara de nici unele de mancare, am dat o raita prin magazine, de unde am umplut, cu legume, fructe, lapte si altele necesare vietii, 2 sacose destul de voluminoase si destul de grele, ca de-abia le puteam cara. Din nefericire, a fost o coada imensa la Mega Image asa ca incet incet se apropia ora 16, ora la care trebuia sa plece microbuzul spre cartierul unde locuiesc eu. Pentru cine nu stie, microbuzul la mine pleaca la intervale destul de mari de timp. Daca l-as fi pierdut pe cel de ora 16, as mai fi avut unul la 17.30 si mi-era destul de greu sa astept in frig atata timp. Asa ca am fost nelinistit stand la coada, dar Dumnezeu a facut pana la urma ca la 15.59 sa ies pe usa magazinului si sa alerg repede sa prind microbuzul. Chiar cand am ajuns in dreptul lui, a demarat si a plecat. Nu stiam ce sa fac, cum sa-l opresc. Am strigat eu la sofer, in timp ce alergam dupa microbuz, dar nu mai speram sa il prind. Din fericire, o doamna m-a vazut si i-a spus soferului sa opreasca. A oprit si am reusit, istovit, sa urc in microbuz. Transpirat, cu rucsacul in spate, cu 2 sacose uriase dupa mine, am reusit cu greu sa ma strecor pana in spatele vehiculului, unde am gasit locuri libere. Eram fericit ca am prins microbuzul, chiar daca am rasuflat din greu vreo 5 minute dupa aceea. Am lasat sacosele pe culoar, iar rucsacul l-am pus pe scaunul de langa mine. Aveam sa ma bucur de un drum de 15 minute linistit pana acasa. Ajuns in cartier, am vrut sa nu pierd timpul si sa cobor cat mai repede, asa ca am luat sacosele si m-am indreptat spre usa din spate. A oprit, am coborat si rapid am ajuns acasa, unde mi-am petrecut seara cu cei dragi ai mei.

Dimineata, trebuind sa ma duc la scoala, am vrut sa-mi caut cele trebuincioase… Ia insa rucsacul de unde nu-i… Atunci mi-a cazut fisa. Rucsacul ramasese in microbuz. Nu aveam foarte multe de valoare, insa aveam nevoie de agenda mea si imi parea rau de cartea pe care incepusem sa o citesc. Nu era mod mai urat sa inceapa ziua… Dar am mers mai departe, am plecat la scoala fara nimic la mine si speram ca dupa amiaza, cand ajung acasa, sa vorbesc cu soferul de pe microbuz, sa vad daca a gasit rucsacul. Dupa ce am terminat orele, am rezolvat ceva probleme prin oras, am reusit sa ajung acasa si cu indoiala, la 16.15 am mers la microbuz. Inca de la departare, soferul m-a vazut si mi-a aratat rucsacul. Eram bucuros. Insa ceea ce m-a bucurat, de-abia acum urma. Probabil soferul cautase in rucsac dupa vreo modalitate de contact si a dat peste carte, asa ca m-a rugat, daca am, sa-i dau si lui o Biblie. Mi-am dat seama ca desi eu am fost trist ca un asemenea eveniment se intercalase in viata mea, Dumnezeu folosise acest prilej pentru a chema un om la El. Tristetea mea s-a transformat intr-o mare bucurie si mi-am dat seama, inca o data ca Dumnezeu se foloseste de orice eveniment din viata noastra pentru a schimba vieti. Nu va ingrijorati de ce vi se va intampla, pentru ca El e la carma vietilor noastre.

Esti un accident?

Am auzit de multe ori, vorbind despre un copil chiar cu parintii lui, ca acesta ar fi aparut pe lume dintr-un accident. Nu fusese programat, sau a venit prea repede in viata lor, neputand sa se bucure foarte mult timp de intimitatea casatoriei, ori s-au trezit asteptand un copil nefiind casatoriti inca. Si multe alte cazuri… Fiecare deosebit in felul sau… Copii… Copii iubiti sau mai putin iubiti de catre parinti. Frumosi sau mai putin frumosi. Inteligenti sau mai putin inteligenti. Parinti… Parinti fericiti de asa zisul accident din viata lor sau mai putin fericiti de acest lucru.

Lasati-ma sa cred ca aceste accidente nu exista de fapt. Chiar daca parintii sunt luati prin surprindere, venirea pe lume a acestor finite nu este straina deloc lui Dumnezeu. Toti oamenii care vin pe aceasta planeta nu sunt rodul intamplarii, ci fac parte din planul lui Dumnezeu. Faptul ca tu ai ajuns in aceasta lume nu este rodul intamplarii. Pentru ca Sfanta Scriptura spune in Psalmul 139:

TU MI-AI INTOCMIT RARUNCHII, TU M-AI TESUT IN PANTECELE MAMEI MELE; TE LAUD CA SUNT O FAPTURA ATAT DE MINUNATA. MINUNATE SUNT LUCRARILE TALE SI CE BINE VEDE SUFLETUL MEU LUCRUL ACESTA! TRUPUL MEU NU ERA ASCUNS DE TINE, CAND AM FOST FACUT INTR-UN LOC TAINIC, TESUT IN CHIP CIUDAT, CA IN ADANCIMILE PAMANTULUI. CAND NU ERAM DECAT UN PLOD FARA CHIP, OCHII TAI MA VEDEAU SI IN CARTEA TA ERAU SCRISE TOATE ZILELE CARE-MI ERAU RANDUITE, MAI INAINTE DE A FI FOST VREUNA DIN ELE.

Vestea buna este ca nu esti un accident. Daca cineva iti spune lucrul asta sa-l contrazici. Vestea si mai buna este ca faci parte din planul lui Dumnezeu. Toti facem parte. Si asta e extraordinar…

Scopul pentru care ai fost creat

Un moment important in viata noastra este atunci cand incetam sa lucram pentru Dumnezeu si incepem sa lucram cu Dumnezeu. Pentru cei care isi dadeau silinta sa lucreze pentru Dumnezeu e o veste proasta si un sfat in acelasi timp. Dumnezeu nu are nevoie sa lucrezi pentru El. Dumnezeu vrea sa lucreze impreuna cu tine pentru semenii tai.

Daca nu esti cuminte, o patesti!

Am dat in cartea Deuteronom, in capitolul 21, versetele 18-21, peste o porunca extrem de dura. Spune astfel:

Daca un om are un fiu neascultator si indaratnic, care n-asculta nici de glasul tatalui sau, nici de glasul mamei lui si nu-i asculta nici chiar dupa ce l-au pedepsit, tatal si mama sa-l ia si sa-l duca la batranii cetatii lui si la poarta locului in care locuieste. Sa spuna batranilor cetatii lui: IATA, FIUL NOSTRU ESTE NEASCULTATOR SI INDARATNIC, N-ASCULTA DE GLASUL NOSTRU SI ESTE SI LACOM SI BETIV. Si toti oamenii din cetatea lui sa-l ucida cu pietre si sa moara. Astfel sa cureti raul din mijlocul tau, pentru ca tot Israelul s-auda si sa se teama.

Asa ca, cei care stiti ca ati fost cam neascultatori in ultimul timp, ar trebui sa fiti multumitori ca doar ati fost certati sau ati luat o bataita zdravana. E mult mai bine decat ce pateau fiii obraznici in vechiul Israel.

Gelozia. Pro sau contra?

Intr-o zi un copilas mic a fost luat de mana de tatal lui si au plecat intr-o calatorie. O calatorie pe care copilasul o astepta de mult si in a carei plecare nu mai credea. Insa tatal lui intarziase putin momentul pentru ca dorea sa gaseasca locul ideal pentru petrecerea timpului.

Calatoria a inceput si copilul era captivat de tot ce vedea si de tot ce ii arata tatal sau. Multe lucruri formidabile, pe care copilul nu le mai vazuse, lucruri de care se minuna. Totul era perfect. Copilul se incredea cu totul in tatal lui si spera in reusita calatoriei.

La plecare, tatal a pregatit ceva de mancare sa aiba pe drum, nu cine stie, dar o mancare sanatoasa si hranitoare, insa, dupa cateva zile, copilul a inceput sa devina nemultumit. A inceput sa planga dupa mancarea de acasa. Tatal a incercat sa-l consoleze dar cand a vazut ca nu se intelege cu el, i-a dat sa manance ce-i dorea inimioara. Lucru care a dus la dureri de burta si la varsaturi, fapt ce ar fi trebuit sa-l invete minte pe micul copilas sa nu mai fie lacom.

Dupa alte cateva zile, copilasul nu a mai fost multumit de apa pe care o luasera de acasa. Se invechise si nu mai era nici atat de multa asa ca a dorit apa proaspata. Si tatal i-a cumparat apa proaspata.

Vazand ca baietelul devenise cam nemultumit si se cam revolta impotriva lui, tatal i-a impus niste reguli. Daca vrea sa le respecte, relatia dintre ei ar fi fost buna, daca nu, ar fi avut de suferit multe pedepse pentru momentele cand nu era cuminte. Dar chiar in momentele in care tatal sau vorbea cu el si il invata lucruri bune, copilasul era atent la jucariile lui. Asa ca nu prea a bagat in seama spusele tatalui. Vazand aceasta tatal s-a suparat, dar in urma rugamintilor de iertare ale copilului, tatal s-a induplecat si a mai discutat odata cu el despre regulile pe care trebuia sa le indepliniseaca.

In urmatoarele zile, copilul a alternat momentele in care petrecea timp cu tatal cu momentele in care fugea de langa el. Tatal il cauta mereu atunci cand fugea si incerca sa-l aduca inapoi, sa ii explice ce gresea si cat de rau i-ar fi daca ar pleca definitiv. Erau momente in care tatal era nevoit sa-si pedepseasca copilul, pentru ca acesta nu prea intelegea de bunavoie. Era nevoie uneori de masuri extreme pentru a-l face pe baietel sa inteleaga ce vrea tatal de la el. Si tatal dorea tot timpul sa-i fie bine pruncului.

In timpul calatoriei, tatal l-a invatat foarte multe pe copil. Cum si ce sa manance, cum sa se imbrace, cum sa se poarte cu prietenii lui si cum sa se poarte cu cei care ii gresesc, ce sa faca atunci cand greseste fata de alti oameni sau fata de tatal lui, ce sa faca in fiecare zi si in zilele de sarbatoare si multe alte lucruri extrem de interesante.

In apropierea destinatiei finale, copilul a inceput sa faca mofturi, ca vrea acasa, ca nu ii convine locul in care l-a adus tatal lui, ca e prea mare aglomeratia acolo si ca vor fi copii care se vor lua de el si s-a suparat foarte rau pe tatal sau ca l-a adus pana aici. Vazand asta, tatal l-a lasat o perioada singur, intr-o padurice, fara nici o metoda de a gasi drumul. Dar tatal stia unde e copilul. Se ascundea de el dar il urmarea non stop. Si se ingrijea in fiecare zi de nevoile lui. Si il iubea. Doar ca amana momentul de plecare spre locul in care promisese sa-l duca.

Dupa ce copilul si-a dat seama de ce l-a pedepsit tatal sau, si-a cerut iertare si au pornit impreuna spre locul promis. Numai ca, pe drum, au dat de alti copilasi, care isi bateau joc atat de baietel cat si de tatal sau. Si tatal i-a indepartat repede din calea lor, uneori chiar extrem de violent. Unora nici nu a mai apucat sa le para rau ca s-au purtat atat de rau cu tatal si fiul sau.

In sfarsit, dupa o calatorie mai lunga decat se preconiza, au ajuns amandoi in locul spre care plecasera.

Copilul din poveste este poporul Israel la iesirea din robia Egiptului, in drum spre tara Canaanului, tara promisa, in care curgea lapte si miere. Tatal din poveste este Dumnezeu. Un Dumnezeu gelos, care a facut orice este posibil pentru a se tine de cuvant si a-si duce poporul ales in tara fagaduita. Nu a tinut cont de faptul ca a trebuit sa amane sosirea 40 de ani, ca a trebuit sa scoata din istoria omenirii atatea popoare. Doar ca sa duca poporul evreu in locul pe care i-l promisese.

Si acum stau sa ma gandesc… Gelozia noi o privim ca pe un lucru rau, dar Dumnezeu se autodeclara un Dumnezeu gelos. Cum privim noi aceste evenimente, cum privim aceasta atitudine a lui Dumnezeu fata de poporul sau si fata de celelalte popoare? E bine sa fii gelos sau nu? E bine ca Dumnezeu e gelos in ceea ce te priveste sau nu?

Iubesc fiindca am fost iubit mai intai...

Un verset foarte interesant din Coloseni 3:12 spune:

Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate si smerenie, cu blandeta, cu indelunga rabdare.

Interesant e ca ai impresia, ca om, ca trebuie sa fii indurator, bun, umil, rabdator, sa ii iubesti pe cei din jurul tau, pentru ca altfel nu ai cum sa fii ales de Dumnezeu, nu ai cum sa fii iubit de El. Insa Scriptura spune ca, dimpotriva, noi ar trebui sa fim astfel fiindca am primit deja o mantuire minunata, ca Isus ne-a iubit mai intai. Celor care credeau ca trebuie sa faca ceva pentru a-L indupleca pe Hristos sa ii ia si pe ei in cer, va dau o veste proasta. Daca aceste incercari au la baza eforturi proprii, nu au nici o valoare in ochii lui Dumnezeu. Ceea ce conteaza e ce face Isus in viata ta. Pentru ca de aici vin adevaratele valori ale inimii.

Baietelul meu energic

Tati canta si Horia danseaza

Dumnezeu te iubeste exact asa cum esti!

Am descoperit, de curand, cateva idei extreme de interesante, care m-au alinat si incurajat foarte mult. De aceea voiam sa va expun si voua cateva dintre aceste idei.

Dumnezeu te iubeste exact asa cum esti. Daca iti inchipui ca iubirea Lui pentru tine ar fi mai puternica daca credinta ta ar fi mai puternica, te inseli. Daca iti inchipui ca iubirea Lui ar fi mai adanca daca gandurile tale ar fi mai profunde, te inseli din nou. Nu confunda dragostea lui Dumnezeu cu dragostea oamenilor. Dragostea oamenilor creste adesea in raport cu performantele tale si descreste atunci cand gresesti. Nu e la fel si cu dragostea lui Dumnezeu. El te iubeste exact in postura in care te afli. Dragostea lui Dumnezeu nu inceteaza niciodata. Nici daca Il sfidam. Il ignoram. Il respingem. Il dispretuim. Nici daca nu-L ascultam. El nu se schimba. Bunatatea noastra nu o poate spori. Credinta noastra nu ne face sa o meritam, nici ignoranta noastra nu ne pune in pericolul de a o pierde. Dumnezeu nu ne iubeste mai putin daca esuam sau mai mult daca izbutim in ceva. Dragostea lui Dumnezeu nu inceteaza niciodata.

Dumnezeu te iubeste asa cum esti, insa refuza sa te lase asa.

Cum ar fi daca Isus ar trai 24 de ore in locul meu?

Cum ar fi daca Isus ar trai in locul meu timp de 24 de ore? Cum ar decurge ziua?

Cred ca s-ar trezi undeva in jurul orei 5 si sunt sigur ca primul lucru pe care L-ar face ar fi sa isi indrepte gandurile catre Dumnezeu Tatal. Nu ar incepe ziua fara sa aiba o relatie deosebita cu Cel care are toata puterea si biruinta asupra lumii. Dupa 2 ore de rugaciune s-ar pregati de plecarea la munca. Ar pleca la scoala si sunt sigur ca nu ar sta pe scaun, atunci cand in autobuz este aglomeratie, atunci cand o batranica sau o femeie insarcinata sta in picioare. Nu se enerveaza atunci cand este inghiontit in tramvai si nu se enerveaza atunci cand traficul il face sa intarzie la serviciu.

Ajuns la munca, sunt sigur ca ar avea un cuvant de incurajare pentru toata lumea, indiferent ca este un elev sau un coleg de-al lui. Cred ca si-ar face treaba in asa fel incat sa aduca lauda lui Dumnezeu prin ceea ce face. Ar fi un profesor deosebit, care stie sa predea atat geografie, dar in acelasi timp ar fi si un mentor pentru tinerii invatacei. Probabil ar fi mult mai maleabil si, desi ar fi drept, cred ca ar fi si milos. Ar discuta cu elevii, ajutandu-i in toate problemele lor, raspunzandu-le la toate intrebarile lor, ajutandu-i sa inteleaga ca numai viata alaturi de Dumnezeu conteaza. Probabil ca nu ar lasa corigenti, fiindca harul lui este in masura bogata, dragostea lui fiind maxima pentru cei din jurul Lui.

Sunt sigur ca daca ar fi zi de salariu, ar ceda banii celor cu nevoi mai mari, celor saraci, fiinda dragostea lui pentru oameni il face sa se ingrijeasca mai mult de nevoile altora. Ar lua pranzul cu colegii sai si probabil ca le-ar spune cateva pilde pentru incurajarea dar si mustrarea lor. Totul pentru a indrepta mintile si inimile lor spre Cel care ne-a creat.

Dupa serviciu, ar pleca in oras, acolo unde i-ar ajuta pe cei nevoiasi, ar vindeca pe cei bolnavi, ar incuraja pe cei deprimati, ar ajuta pe cei neputinciosi, ar lauda pe Dumnezeu.

Seara ar petrece-o in mijlocul familiei, cantand lauda la adresa Tatalui, rugandu-se impreuna cu cei dragi si incurajandu-i sa lucreze pentru cei din jurul lor. Sunt sigur ca inainte de culcare, ar avea nevoie de ceva timp de meditatie, in liniste, astfel incat El sa ramana in continuare, chiar si pe timpul noptii, sub protectia lui Dumnezeu.

E doar o parere umana despre ce ar face Isus in locul meu, dar sunt sigur de un lucru; eu sunt departe de ce vrea Dumnezeu de la mine… Il rog sa traiasca in locul meu, in fiecare zi, pana la sfarsitul vietii mele…