vineri, 22 ianuarie 2010
Predarea unei muste
Oricare dintre noi putem fi o musca. Avem impresia ca noi facem lucrarea lui Dumnezeu. Avem impresia ca ii putem tine locul lui Dumnezeu. Ca Dumnezeu are neaparat nevoie de noi. Ca nu se poate dispensa de noi. Ca fara noi, lucrarea Lui este un esec. Noi ar trebui sa privim pe fereastra, sa privim la aripile lui Dumnezeu si sa vedem, de fapt, ca El este Cel care ne sustine. Ce poti face este sa te asezi si sa ai incredere.
Sa accepti puterea Lui. Sa accepti planul Lui. Sa te predai Lui.
Nemultumirea ucide!
Vreau sa-ti dau o veste proasta! Dumnezeu uraste nemultumirea. Este una dintre atitudinile pe care El a taiat-o de la radacina, inca din vechime. Cel putin asta spune Sfanta Scriptura in Cartea Numeri, acolo unde prezinta poporul lui Dumnezeu, poporul ales, Israel, proaspat iesit din robia egipteana, unde nu avusese parte de prea multe bucurii si unde principalul obiectiv era sa ramana in viata si sa indeplineasca norma de caramizi cuvenite fiecarei persoane la sfarsitul zilei. Acesti evrei, in Egipt erau, cei mai de plans oameni. Nu aveau nimic. Doar viata. Nici macar speranta. Resemnarea pusese stapanire pe ei.
Si Domnul lucreaza, prin Moise si Aaron, ii scoate pe evrei din Egipt. Primesc cel mai mare dar pe care il puteau primi: LIBERTATEA. Pai cand esti liber, nu iti mai pasa atat de mult daca apa este plata sau minerala, daca painea este proaspata sau mai uscata, daca mananci de 3 ori pe zi, sau o data pe zi, daca mananci doar o bucata de paine sau un pui la rotisor.
Dumnezeu nu numai ca le-a oferit libertatea, dar le-a oferit protectie, ceea ce era foarte mult pentru niste oameni ce calatoreau in necunoscut. Le-a oferit o hrana foarte sanatoasa, mana, satioasa si cu gust foarte bun. Le oferea apa, care in desertul era mai pretioasa ca aurul. Te-ai fi gandit ca nu mai e nevoie de nimic.
Cand colo, unii dintre ei incep sa practice nemultumirea. Si vor carne. Multa carne. Si Dumnezeu ingaduie si lucrul asta. Dar nu ingaduie lacomia lor. Si lacomia lor ii distruge. Sfarsesc prin a muri cu carnea in gura. Sfarsesc prin a fi nemultumiti, cand aveau toate motivele sa sara in sus de bucurie.
Evreii s-au plans ca le merge rau exact in momentul cel mai frumos al vietii lor. Priveste in jurul tau si vezi ce a facut Dumnezeu pentru tine. Priveste in jurul tau si vezi de merita sa fii trist cand ai toate motivele sa fii fericit. E posibil ca nemultumirea ta sa le distruga viata nu numai celor dragi, dar s-ar putea sa te duca pe tine intr-un loc unde sa nu mai ai ocazia de a fi multumit sau nemultumit.
Dumnezeu uraste nemultumirea, dar iubeste nemultumitii. Iubeste atat de mujlt nemultumitii, incat vrea ca acestia sa gaseasca motive de bucurie in orice lucru din viata lor. Dar mai ales doreste ca fiecare nemultumit sa-si aduca povara la picioarele lui Isus. E posibil sa pleci de acolo mai mult decat multumit…
vineri, 15 ianuarie 2010
Care este cel mai important lucru din viata ta?
Care este cel mai important lucru din viata ta? Ce conteaza cel mai mult in viata ta?
- Familia? E foarte importanta. Mai ales atunci cand ai parte de armonie alaturi de partenerul tau, de copiii sau de parintii tai, de rudele cu care te simti mereu bine.
- Copiii? Ai fi in stare sa mori pentru ei? E absolut normal.
- Cariera? Daca nu ajungi cineva in viata asta atunci pentru ce sa mai traiesti?
- Prietenii? Au fost langa tine mereu, viata alaturi de ei e traita la maxim?
- Educatia? Scopul tau e sa fii primul mereu, indiferent in ce competie esti angrenat.
- Sanatatea? E normal. Cine doreste sa fie bolnav?
- Sa faci voia lui Dumnezeu? Crezi ca vei reusi? Iti dau o veste proasta, nu ai nici o sansa!
- Propriile placeri? Sunt de scurta durata! Ce faci dupa aceea?
Sfatul meu este sa lasi toate aceste lucruri la o parte. Cazi in genunchi la cruce si abandoneaza-te! Crucea lui Isus e singurul lucru din viata ta care conteaza. Fara cruce, nu esti nimic! Crucea e atat de importanta, pentru ca in sfarsit, tu incetezi sa existi. Si atunci, ceea ce conteaza cu adevarat este ca Isus incepe sa existe in locul tau. Si e atat de bine ca tu sa nu contezi! E atat de bine sa cazi in fata crucii!
vineri, 7 august 2009
Racirea climei
In urma citirii acestui articol, mi s-au confirmat ideile si anume acelea ca intr-adevar clima nu se incalzeste, asa cum declara cea mai mare parte a asa-zisilor specialisti si sufera o racire. Incalzirea climei nu e decat o mare aberatie cu care se incearca inducerea fricii, inlaturarea privirii oamenilor de la cele mai importante probleme ale vietii. Asa ca stati linistiti, nu sunt sanse sa fie inundat prea curand litoralul...
miercuri, 5 august 2009
P.S. Dupa 5.8 s-a ajuns la 5.5 si apoi la 5.1... Cine stie la cat va ajunge?!