sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Tu esti rau sau bun?

Tu faci binele sau raul? De fapt ce semnifica cele doua notiuni pentru tine?

Pentru un om extrem de credincios si foarte conservator din biserica, binele este ceea ce face el. Raul este facut de tinerii din biserica care rad in timpul serviciului divin, care nu studiaza destul, care canta melodii ce pe timpul lor ar fi reprezentat o erezie, care au idei noi cu privire la doctrina bisericii, care se indoiesc de ceea ce spune lectiunea sau scrierile lui Ellen White, care intarzie 2 minute la biserica si care ies din biserica in timp ce pastorul nu mai termina predica, tineri care stau picior peste picior sau care poarta verigheta, care fac galagie in biserica in pauza dintre serviciile divine, care nu participa la orele de rugaciune si care nu vor sa imparta carti in parc, care vin de la ora 11 la biserica si deja la ora 12 se pregatesc de iesire, care stau in acea ora la biserica butonand telefonul mobil sau chicotind cu colegul sau colega de scaun, tineri care prefera sa manance o mancare nesanatoasa de tip fast food, decat o mancare de soia asa cum scrie la carte.

Pentru un tanar din biserica, poate putin mai nonconformist, binele este ceea ce face el. Raul este facut de tinerii din afara bisericii, care merg in cluburi si pierd noptile, pierzandu-si luciditatea in bautura, droguri si tigari, care merg pe stadioane, unde nu stiu decat sa injure de tot ce le trece prin minte, care se iau la bataie din orice motiv si reactioneaza la violenta tot cu violenta, tineri care pierd noptile pe internet accesand tot felul de siteuri, tineri care isi pierd banii in cazionouri, care se destrabaleaza in relatii sexuale nepotrivite, cu parteneri de sex opus, sau, de ce nu, chiar de acelasi sex.

Pentru un tanar obisnuit din lumea asta, binele este ceea ce face el. Raul este facut de cei care fura, de cei care violeaza, de cei care talharesc, de cei care se urca bauti la volan, de cei care ucid, de cei care comit infractiuni grave.

Pentru un infractor inchis pentru o perioada lunga de timp, binele este ceea ce a facut sau face el. De asemenea, pentru el, raul nu exista.

Ce este binele? Ce este raul?

Ce parere are oare Dumnezeu despre bine si rau?

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Necazul este cel mai bun lucru din viata

Cel mai bun lucru ce ti se poate intampla este sa ai un necaz. Socant!? Pentru ca atunci poti fi sigur ca Dumnezeu e la carma vietii tale si isi doreste sa te increzi in El. Atunci ii ingaduie celui rau sa se ocupe de tine, dar doar pentru ca tu sa nu te pierzi cu firea, sa nu cedezi, sa nu lupti singur, pentru ca oricum nu ai puterea asta, ci sa il lasi pe El sa lupte in locul tau. Pentru ca pana la urma, tot ce conteaza este planul Lui cu viata ta. Tot ce conteaza este nu sa ai parte de bucurii pieritoare, de scurta durata, ci planul lui Dumnezeu pentru tine, dar mai ales pentru ceilalti. In nici un moment al vietii tale nu-L vei cauta mai mult pe Dumnezeu ca in momentele de suferinta, de chin, de necaz.
Si daca nu ma credeti ca este bine in viata sa ai necazuri, lasati-ma sa va dau cateva exemple. Si unde le putem gasi cel mai bine, decat in Biblie?
IOSIF. Poate cel mai iubit copil al lui Iacov. Insa atat de urat de fratii lui. Ii este inscenata moartea, este vandut unor pagani, ajunge sclav in Egipt. Mai rau, este acuzat de viol, ajunge in inchisoare, de unde sansele de eliberare tindeau spre zero. Cum ai reactiona, daca ai fi in situatia lui. Ai mai avea puterea sa lupti? Nici el nu cred ca o mai avea. Insa Dumnezeu avea un plan cu el si Duhul Sfant a lucrat in asa fel incat aceste necazuri din viata lui sa fie transformate intr-o mare binecuvantare pentru el, pentru familia lui si pentru intreg poporul Israel. Iosif este eliberat, ajunge prim ministrul Egiptului si isi salveaza familia.
MOISE. Infiat din frageda pruncie de fata lui Faraon, capata statutul de print al Egiptului. Se preconiza o viata de huzur, fara griji, plina de distractii lumesti. Cu toate astea, Dumnezeu are un alt plan. Ucide un egiptean, este vazut si de frica, hotaraste sa fuga in desert. Aici, fara provizii, fara apa, fara prea multe sanse de supravietuire este doar la mana Domnului, care are insa un plan pentru el. Domnul ii ofera un parinte spiritual (pe Ietro), o sotie (pe Sefora) dar mai ales un Dumnezeu, pe care el nu apucase sa-L cunoasca. Dumnezeul poporului sau Israel. Si ii ofera un tel in viata. Salvarea poporului sau. Ii ofera ocazia si privilegiul de a fi unealta Sa. Si Moise accepta. Cu mari indoieli. Dar accepta. Chiar daca te indoiesti de ce poate face Dumnezeu cu tine, ai incredere. E un mare privilegiu sa faci parte din lucrarea Domnului. Chiar daca esti un fugar, un ratacit, Dumnezeu stie unde esti, Dumnezeu stie ce vrea sa iti ofere.
SAMSON. Un om puternic, frumos la trup si la suflet, pus deoparte de Dumnezeu pentru a-I implini planul. Samson ar fi in ziua de azi genul de barbat dorit de toate femeile lumii, un idol pentru barbatii de pretutindeni, un erou al zilelor noastre. Avea toate sansele de a reusi. Insa mandria, dragostea pentru femeile straine, dorinta de a se bucura de placerile trupesti il fac incet incet sa decada. Isi pierde puterea, frumusetea, vederea si libertatea. Ajuns in inchisoarea filistenilor, isi da seama ce plan a avut Dumnezeu cu el. Isi da seama cat de ignorant a fost. Si Duhul Sfant lucreaza. Si el devine acel barbat pe care Dumnezeu il crease. Si Dumnezeu isi atinge planul prin el. Dumnezeu te-a creat pentru ceva maret. Nu iti pierde vremea cu lucruri ieftine!
DAVID. Un pastor care prin harul Domnului ajunge eroul Israelului, atunci cand il biruieste pe Goliat. Mai mult Dumnezeu il pune rege dupa moartea lui Saul. Se parea ca este apogeul. Cu toate astea era doar apogeul carierei sale pamantesti. Relatia lui cu Dumnezeu scartaie, chiar cand puterea lui omeneasca creste. Si incepe sa caute lucruri care nu-i fac cinste. Curveste, minte, ucide, doar pentru a-si atinge scopul. Un scop omenesc. Un scop egoist. Si crede ca nu il poate vedea nimeni. Crede ca nu il poate trage nimeni la raspundere. Poate chiar crede ca el e imparatul si are dreptul sa faca ce vrea in tara lui. Cu supusii lui. Uita de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu uita de el. Si Dumnezeu crede ca David are nevoie de o lectie. Dumnezeu stie ca David nu este pierdut, ci doar ratacit. Si David, miscat de Duhul Sfant se pocaieste. Regreta amarnic faptele lui. In ciuda pocaintei sale, va suporta consecintele. Va avea parte in familie numai de necazuri, incest, minciuna, crima… Cu toate astea, Dumnezeu ii umple inima. Si David nu mai vrea sa traiasca fara El. Daca ai facut lucruri pe care le regreti amarnic, crede-ma, Dumnezeu vrea sa te intorci la El. Poate iti e rusine de tine, sau poate te amagesti crezand ca aceste lucruri ti se cuveneau, poate iti cauti dreptatea in subconstient. Dumnezeu are un alt plan pentru tine. Vrea sa regreti lucrurile murdare din viata ta. Vrea sa umple cu dragostea Sa inima ta manjita de pacat.
SOLOMON. Fiul lui David, uns de Dumnezeu imparat, duce la indeplinire, prin voia Domnului, construirea templului din Ierusalim. Insa dorinta lui dupa femeile straine il coboara, pana la a hotari ca viata asta e doar o desertaciune. Isi da seama ca viata lui nu a fost deloc rodnica si ca toate aceste placeri nu i-au adus decat o satisfactie de moment. Chiar si intelepciunea pe care Dumnezeu i-a dat-o a folosit-o in scopuri usuratice. Ajuns la batranete, Solomon isi da seama ca si-a ratat, in mare parte, viata. Totul a fost o desertaciune. Nu lasa ca viata ta sa fie o desertaciune!
MANASE. Poate unul dintre cei mai cruzi imparati al regatului lui Iuda. Ajuns imparat la varsta de 12 ani, a fost un monstru, ce se inchina unor zei pagani, care a barat total calea Duhului Sfant la inima lui, se ocupa cu ghicitul, cu vrajitoria, cu spiritismul, dar mai mult i-a ucis, in foc, chiar pe fiii sai. Nu stiu daca dintre toti imparatii, a fost unul care sa verse mai mult sange nevinovat, decat a facut el in cei 50 de ani de domnie. Dumnezeu insa lucreaza chiar si la inima acestor oameni. Manase este luat prizonier de catre asirieni, pus in lanturi si dus in Babilon. Manase, unul dintre cei mai cruzi oameni pana atunci, se prabuseste sub dragostea lui Dumnezeu, isi cere iertare si, ca o speranta pentru fiecare dintre noi, este iertat. Nu numai atat. Este eliberat, se reintoarce in Iersualim si incepe sa lucreze numai spre slava lui Dumnezeu. Nu a fost doar o eliberare fizica, ci mai ales una spirituala. Daca Manase, un monstru, a fost salvat, atunci oricare dintre noi avem parte de iertarea si lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra.
DANIEL. Un baiat foarte intelligent, care este luat rob, impreuna cu poporul sau, in Babilon. Daniel nu mai are libertatea de a se inchina lui Dumnezeu, asa cum o avea acasa. Are dificultati in a trai asa cum traia acasa. Din aceasta cauza este nevoit sa sufere mult. Prietenii lui sunt aruncati in cuptorul de foc, este aruncat in groapa cu lei, dar Dumnezeu ii da biruinta. Nu te lasa biruit de indoieli, nu te lasa biruit de ispite. Daca ai niste principii, lasa-te ghidat de ele, chiar cu riscul de a suferi din aceasta cauza. Dumnezeu iti va da biruinta.
NEBUCADNETAR (NABUCODONOSOR). Marele imparat al Babilonului, una dintre cele mai marcante figure ale istoriei omenirii. Cel mai puternic om de pe planeta in acel moment al istoriei. Avea tot ce-si dorea. Imperiul sau era cel mai puternic din cate fusesera pana atunci. Nimeni nu-i statea in cale. Mandria insa il coboara. Dumnezeu lucreaza la inima lui, il smereste, ii ia tronul si este alungat . Nu cred ca un om poate face fata acestei treceri bruste, de la statutul cel mai puternic om al lumii la cel de ratatul ratatilor. Si totusi Dumnezeu lucreaza. Chiar daca ajunge sa manance iarba si sa nu aiba un acoperis deasupra capului, locuind impreuna cu fiarele salbatice timp de sapte ani, slabit, nespalat, Nebucadnetar isi da seama ca este cineva mai puternic decat orice om de pe acest Pamant. Si ii vine mintea la loc. Si se umileste in fata Dumnezeului cel Atotputernic. Si ii aduce slava. Isi da seama ca el este o fiinta atat de mica, un nimic in fata lui Dumnezeu. Si Dumnezeu il pune din nou in fruntea poporului, insa de data asta, ca un imparat care stie ca mai presus de el este un Imparat al Cerurilor. Uita-te bine care este nivelul de mandrie la care ai ajuns! E posibil sa crezi despre tine ca esti prea puternic. Te inseli sigur! Esti slab! Doar puterea Domnului te ajuta sa existi!
Necazul este cel mai bun lucru ce ti se poate intampla in viata, pentru ca atunci iti dai seama cat esti de mic, iti dai seama cata nevoie ai de Isus, iti dai seama ca fara El nu esti indeajuns de puternic nici sa respiri. Si iti dai seama ca adevarata fericire o gasesti numai alaturi de El, chiar daca suferi, chiar daca esti trist si deprimat, chiar daca esti bolnav, chiar daca ai pierdut pe cineva drag sau ai fost tradat de cineva apropiat. Iti dai seama ca El transforma necazul in binecuvantare. Si lacrimile dispar…