fratele meu geaman

Eu si Israel avem multe in comun. Un popor ce a stat in bratul lui Dumnezeu si si-a batut joc de locul pe care il primise in istoria lumii.

Eu am stat in bratul lui Dumnezeu. M-a condus pana acum prin viata asta, chiar daca am crezut ca eu tin fraiele. Am fost martorul plagilor din viata altora. M-a trecut Marea Rosie a necazurilor si mi-a inecat problemele. Mi-a dat turte cu miere cand nu mai mancasem de zile intregi. Mi-a dat speranta cand nici nu mai stiam cum se pronunta aceasta. Mi-a dat prepelite, desi nu aveam nevoie de ele, ci doar pentru ca ii ceream eu. Mi-a dat tot ce aveam nevoie si mai mult decat atat. Si eu nu am facut decat sa-L inlocuiesc pe El cu un vitel de aur. Sau e posibil sa ma fi transformat chiar eu la un moment dat intr-o vita. Si eu am devenit obiectul de inchinare. Eram idolul meu. Doar ca, fara sa stiu, fara sa sper, eram in bratul lui Dumnezeu. Inca sunt in bratul lui Dumnezeu.

Eu si Israel avem multe in comun.

Cu parinti, fara parinti...

Ora 14. Caldura neasteptat de mare pentru sfarsitul lui martie. Vin de la munca, obosit, doritor sa ajung acasa cat mai repede. Nu am chef decat sa vina autobuzul, sa ocup un loc si sa ajung repede la ai mei, unde ma asteapta o seara frumoasa. Nu sunt singur in statie decat cateva minute. Curand mai vine in statie un baietel. Il cunosc din vedere. Stiu ca este vecinul meu mai mic de la scara alaturata.

Cateva minute de liniste. Fiecare dintre noi asteptam autobuzul. Cel care sparge tacerea este el.

``- Mergeti in Confort City?

- Da.

Nu am chef de vorba. De altfel ce-as putea vorbi cu un pustiulica, care la prima vedere nu pare mai mare de 10 ani. Urmeaza 2-3 minute de liniste.

- Aveti cumva un servetel, ca am ramas fara nici unul?

- Am.

Ii dau un servetel, sulfa nasul, dupa care continui:

- Ai racit?

- Da.

- Pai si de ce te-ai mai dus la scoala? Trebuia sa ramai acasa!

- Tata spune ca pe vremea lui putea sa fie si pe moarte si se ducea la scoala si asa trebuie sa fac si eu. Trebuie sa ajung mai repede acasa, ca sa ajung si la baschet diseara.

- Faci baschet? Foarte bine. O sa cresti un baietel inalt. Iti place?

- Da. E doamna putin cam dura, dar e gratis. Macar isi descarca nervii fara sa dam noi bani. O lua si ea vreo 5-6 milioane pentru asta. Si trebuie sa ajung acasa sa-mi fac si temele. Acum trebuie sa ajung acasa sa fac repede temele si apoi sa fac si suplimentar, dorm un sfert de ora si pe urma plec. Oricum nu imi place sa stau singur acasa. Cand era mama mica spunea ca de-abia astepta sa plece parintii ei de acasa, sa ramana singura, dar mie nu imi place. Imi place sa fiu cu ei acasa. Din pacate ei nu prea stau acasa. Mama munceste pana la 7 seara si vine obosita. Tata are firma si firma nu este din Bucuresti, este din zona Argesului si pleaca mereu pentru cateva zile de acasa. De multe ori pleaca si in weekend. Imi doresc atat de mult sa stea mai mult acasa.

- Spune-i ca simti nevoia sa stai mai mult cu el, sa nu mai plece atat de des.

- I-am spus. Mi-a zis ca nu are cum, ca trebuie sa plece, ca cei de la firma nu se descutrca fara el acolo.

- Si in afara de teme si baschet ce mai faci acasa? Te joci si tu?

- Nu, ca nu am cu cine.

- De ce, parintii tai, in momentele lor libere, nu se joaca deloc cu tine?

- Nu au timp. Mama vine obosita de la munca si imi spune ca nu are chef. Tata cand e acasa si are putin timp liber, se joaca la calculator.

- Pai si nu joci si tu niste jocuri pentru varsta ta: Lumea lui Piticot sau Nu te supara, frate!. Sau sa joci si tu cu tatal tau un sah sau poate carti toti trei?

- Nu. Ii rog de cateva luni sa joace si cu mine un Monopoly. Si zic ca nu au timp. Asa ca seara, fiindca nu am ce face si nu se joaca nimeni cu mine, ma duc sa fac probleme la matematica din culegere. Mai am cateva si termin culegerea. Cel mai rau e ca parintii mei se cearta tot timpul.

- Din ce cauza?

- Din nimicuri. Se cearta tot timpul. In fiecare zi.

- Intr-o zi, cand sunt ei mai linistiti, zi-le ca ai sa ii rogi ceva timp de 5 minute, atunci cand sunt ei mai calmi. Spune-le ca tu ii iubesti mult si ca iti doresti sa petreci mai mult timp cu ei.

- Am incercat de vreo 5 ori pana acum, dar zic ca nu au timp, ca nu au cum. Si ei niciodata nu sunt calmi. De-abia astept sa cresc si sa plec de acasa. Ma gandeam sa plec la tatal meu adevarat.

- Pai acesta nu e tatal tau adevarat?

- Nu. El nu este inca insurat cu mama.

- Si la care tii mai mult.

- La acesta.

Aveam momente in care nu mai stiam ce sa-i spun. In acelasi timp imi dadeam seama ca ii facea placere sa vorbeasca. Ii facea placere sa fie ascultat.

- Stii, mie imi place sa vorbesc cu oameni mai mari.

M-a intrebat cu ce ma ocup. I-am spus ca sunt professor.

- De ce?

- De geografie.

- Intotdeauna am confundat istoria cu geografia. Care e diferenta?

- Istoria prezinta viata regilor, presedintilor si evenimentele care au avut loc in lume, cum ar fi, de exemplu, razboaiele… Geografia prezinta locurile frumoase ale lumii, muntii, dealurile, campiile, raurile, lacurile, marea… Eu predau geografie la liceu, la copiii mai mari.

- Si nu sunt rai? Pentru ca eu stiu ca sunt mai rai copiii mai mari.

- Nu sunt rai. Daca tu ii respecti, te vor respecta si ei. Daca ii iubesti tu mai intai, te vor iubi si ei. Asta sa faci si tu cu parintii tai. Sa ii respecti si sa ii iubesti tu mai intai, indiferent de cum se poarta ei. Daca tu ii respecti si ii iubesti se vor purta si ei altfel cu tine. Ei oricum te iubesc, sa stii asta.

Incet incet ne-am apropiat de casa, fara sa ne dam seama cum trece timpul. Ne-am despartit, sperand, cel putin in cazul meu sa ne revedem cat mai repede si rugandu-ma, atat pentru cel mic cat si pentru parinti, ca situatia din familia lui sa se schimbe. A fost genul de situatie care m-a pus pe ganduri si care imi aduce in minte intrebarea: ``Oare ce tata voi fi pentru copiii mei?``

P.S. Discutia a fost mult mai lunga si mai complexa, dar asta e cam ce mi-am adus aminte.

Tentativa de mers

Dumnezeu ne fereste de diavol?

In cartea 1 Samuel 23:14, scrie ca Saul il cauta mereu (pe David), dar Dumnezeu nu l-a dat in mainile lui.

De cand Saul, imparatul Israelului, vazuse in David un pretendent la tron, cauta sa-l ucida. De altfel, o buna perioada de timp asta a fost principalul lui scop. Ceea ce ne spune insa Biblia este ca, indifferent cat de mult l-a cautat Saul, Dumnezeu nu l-a dat pe David in mainile lui. In contextul de mai sus, Saul intruchipeaza raul, iar David binele. Este ceea ce se inatmpla si cu noi. Diavolul ne cauta mereu, dar Dumnezeu nu ne da in mainile lui. E incurajator. E un sentiment de siguranta sa stii ca esti aparat de Dumnezeu si ca Satana nu iti poate face nimic. E adevarat insa? Oare Dumnezeu nu ne da in mainile Satanei? Pe David l-a ferit. Iov de ce a fost dat sa fie terorizat de cel rau? Am incredere in Dumnezeu, dar in acelasi timp nu as vrea sa fiu lepadat de El, nu as vrea sa fiu dat pe mana Diavolului. Si atunci ce ramane de facut? De unde stiu ca sunt in mana lui Dumnezeu sau nu?

Rad si ma joc cu tati

Invingator cand n-ai nici o sansa.

Ce faci cand dai de un obstacol in viata ta? Un lucru minor, care iti strica dispozitia, care te manie, care te deprima, iti strica cheful de viata pentru acea zi. Indiferent ca usile autobuzului se inchid chiar in fata ta, sau traficul din oras te impiedica sa ajungi la fix la serviciu, ori seful iti atrage atentia ca ceva nu e in regula cu tine, ori iei o nota proasta la scoala. Poate uiti mancarea prea mult pe aragaz sau spargi cana ta preferata. Calculatorul se viruseaza sau tocmai ii dai seama ca ti-ai pierdut telefonul mobil… Se intampla diverse lucruri in viata, mai mult sau mai putin grave care au darul de a ne strica bruma de optimism cu care suntem incarcati.

Dar ce se intampla cand in viata noastra se intampla un cataclism? Cand in fata ne sta un obstacol, pe care, la prima vedere, nu-l putem depasi? Cand nu vezi nici macar o sansa? Cand chiar nu ai nici o sansa?

Undeva in perioada vechiului Israel s-a intamplat un astfel de moment. In care Israelul nu avea nici o sansa in razboiul cu marii rivali: Filistenii. O poveste binecunoscuta de toti, de la copii pana la batrani. Toata lumea a aflat de David si Goliat. Buturuga mica si carul mare. Goliat ii provoaca pe evrei sa ii trimita un om cu care sa se lupte. E ca si cum Mike Tyson ar face o propunere grupului meu de prieteni, ca unul sa se lupte cu el. Probabil as sta la coada grupului, sperand sa se razgandeasca. Asa faceau si israelitii, erau cuprinsi de teama, asa cum ne este relatat in 1 Samuel capitolul 17. Si brusc apare un baietas, balai, cu ochi albastri, un adolescent, care nici macar n-ar fi trebuit sa se afle pe acolo. Un inconstient… Poate un rebel…Nonconformist, clar…Si decide sa mearga la lupta. Soarta unui popor depinde de el. Daca s-ar face pariuri, absolut nimeni nu ar paria pe el. Sansele lui sunt sub 0. In mintea tuturor el pierduse dinainte sa porneasca la lupta. O lupta intre Mike Tyson si Cleopatra Stratan… Cine s-ar indoi de deznodamant? Evreii deja erau pregatiti sa o ia la sanatoasa din calea taifunului filistean. Probabil isi faceau ultimele rugaciuni. Rugaciuni pentru ei, pentru ca pe David nici rugaciunile probabil nu l-ar fi ajutat.

De partea cealalata, David nu vedea lucrurile astfel. El nu a suportat umilinta, batjocura. Dar ce e mai important, e ca el era sigur ca nu pleaca singur in lupta. De fapt el era doar cel care tinea arma, insa Cel care lupta era Dumnezeu. Cei din oastea lui Israel nu-L vedeau pe Cel care se lupta, ci se intrebau cum or sa lupte ei.

Deznodamantul e bine stiut. David si Dumnezeu fac o echipa extreordinara, Goliat, batjocoritorul, cel super inarmat, moare umilit cu cateva lovituri de prastie.

E posibil sa nu ai niciodata de luptat cu Goliat sau cu cineva de seama lui. E posibil sa nu fie un obstacol de natura fizica. Poate sa fie o tinta pe care crezi ca nu o vei atinge niciodata. Poate iti este teama de un eveniment ce se va desfasura in viata ta. Trebuie sa stii ca daca vei pleca singur nu vei reusi. Daca Dumnezeu este cel care iti foloseste armele atunci vei avea success.

Mi-a placut foarte mult ce ii raspunde David lui Goliat, in 1 Samuel 17:45-47, privitor la ocarile pe care i le transmitea uriasul filistean. Tu vii impotriva mea cu sabie, cu sulita si cu pavaza; iar eu vin impotriva ta in Numele Domnului Ostirilor, in Numele Dumnezeului ostirii lui Israel, pe care ai ocarat-o. Astazi Domnul te va da in mainile mele, te voi dobori si-ti voi taia capul; astazi voi da starvurile taberii Filistenilor pasarilor cerului si fiarelor pamantului. Si tot pamantul va sti ca Israel are un Dumnezeu. Si toata multimea aceasta va sti ca Domnul nu mantuieste nici prin sabie, nici prin sulita. Caci biruinta este a Domnului. Si El va da in mainile noastre.

Oare asta e si atitudinea noastra in fata greutatilor? Oare asa ne incredem si noi in Dumnezeu? Cred ca tocmai din aceasta cauza nu vom fi niciodata biruitori… Vom fi toata viata niste looseri…

Am pornit la drum